Cornel Marțincu, inginer și Director General IPTANA, a pătruns în tainele meseriei de proiectant lansând și o provocare pentru generația următoare de profesioniști care vor continua construirea rețelei rutiere existente.
Acesta a subliniat că instituția pe care o conduce a fost o sursă de tehnicieni pentru firmele înființate după 1990 și pentru companiile străine care au venit în România.
”Nu e firmă de proiectare importantă în România care să nu aibă unul sau doi specialiști din IPTANA. Personal de specialitate pentru filialele firmelor străine venite în România s-a luat tot din IPTANA. ”, a punctat Marțincu.
Interviul realizat de Claudiu Lucaci poate fi vizionat aici:
”În anii 90 imediat după revoluție IPTANA era principalul proiectant pentru infrastructura de transport în România. Apoi, cu toții am înțeles că economia de piață atrage cu sine competiția. Primele societăți de acest profil au fost înființate de foști salariați, chiar și IPTANA a devenit o societate mixtă. Ideea era să proiectăm în străinătate. Din păcate, acest lucru nu s-a realizat.
Astăzi se proiectează foarte mult cu ajutorul tehnologiei nu mai e proiectarea de acum 30 de ani cu elaborarea documentației pe hârtie și distribuirea ei pe hârtie. Acum există formatul electronic.
Furtul de documentație, o realitate atât pentru firmele românești cât și pentru cele străine
Arhiva tehnică IPTANA înseamnă zestrea de infrastructură de transport în România și măsoară aproape 7 kilometri. După anii 1990 noi nu avem o cultură de protecție a creației intelectuale. Am găsit același desen IPTANA, dar cu cartușul altei firme. Așa e foarte ușor să faci proiecte și să câștigi licitații. Furtul a fost extrem de prezent în rândul firmelor românești, precum și cele străine.
În documentație se produc modificări în necunoștință de cauză și în detrimentul Beneficiarului. Luăm spre exemplu o grindă de beton armat cu toate desenele. Dacă nu ești atent când copiezi și schimbi ceva vei avea un produs final defect.
Caietele de sarcini spun ce să faci, cum să faci și ce materialele să folosești. Le preiau proiectanții le modifică ici-colo în sensul dezavantajos pentru beneficiar, pentru că schimbă caracteristicile materialelor. Practic, trec alte materiale.
Preluat. Intregul articol pe https://grupinfrastructura.ro/