amenajarea bucatariei

Ce culori se poarta în 2023 în amenajarea bucătăriilor, tendințe

Locul în care se gătesc minuni. Sau doar un ceai. 🙂 În care intră zece oameni. Sau doi, în șir indian. Bucătăria a încetat de mult timp să fie doar un spatiu destinat preparării mâncării. De fapt, dacă locuința ta ar fi un sistem solar, aceasta încăpere odinioară dedicată strict activităților gospodărești ar fi însuși soarele. Aici ne savuram cafeaua și facem revista presei dimineața și tot aici se reunește întreagă familie. Devenită spațiu de socializare, bucătăria revendica acum și standarde de estetică, pe lângă cele ce țin de funcționalitate. Pentru a face față provocării de amenajare sau renovare, ai nevoie să procedezi exact cum ar face-o un designer de interior. Aici vei găsi inspirația de care ai nevoie pentru amenajarea bucatariei în stilul care te reprezintă, indiferent de forma și dimensiunile ei.

Bucătarii în nuanțe închise de bleumarin și gri

Deși culorile închise sunt potrivite mai degrabă în amenajarea spațiilor ample, designerii ne îndeamnă să găsim curajul de a folosi nuanțe închise de bleumarin și gri chiar și în amenajarea bucătăriilor mici. Aceste culori pot fi introduse în decor fie sub forma mobilierului, fie sub forma finisajelor. 

Pentru obținerea unor decoruri dramatice, spectaculoase unii specialiști în amenajările interioare folosesc atât finisaje, cât și mobila în culori închise. Marele minus al bucătăriilor cu mobila în culori închise îl reprezintă întreținerea dificila, căci oricine a avut de-a face cu nuanțele închise știe cât de pretențioase sunt. 

Din acest motiv, se recomandă alegerea acestora celor care sunt dispuși să-și asume curățarea zilnică a fronturilor și suprafețelor în culori închise, persoanelor care gătesc rar sau celor care pot beneficia de ajutor la curățenia din casa. Ca alternativa poți opta pentru mobila alba – care nu se va demoda niciodată cu adevărat – pe care să o combini cu finisaje în nuanțe închise de verde, gri sau bleumarin, cu atenție să armonizezi paleta de culori din bucătărie cu paleta de culori living.

Bucătarii în nuanțe deschise de stejar

Dacă nu-ți plac culorile închise sau consideri că ai o bucătărie prea mică pentru a o dota cu mobilă închisă la culoare, poți rămâne în tendințele anului 2023 și dacă vei opta pentru o mobila cu fronturi într-o nuanță deschisă de stejar. Ba chiar poți alege să proiectezi un ansamblu de mobilier bicolor, în care să combini o serie de fronturi stejar cu altele bleumarin, gri sau verde închis. Nuanțele deschise de stejar arată bine în combinație cu aproape orice culoare, așa că o mobilă de bucătărie în nuanță stejar poate fi accesorizata și asortată foarte simplu cu finisaje albe sau colorate.

Stil Hi-Tech

Din ce în ce mai popular datorită faptului ca simplifica foarte mult activitatea pe care o desfășurăm în bucătărie, trebuie remarcat faptul că un element esențial în acest context este insula care poate fi utilizată pentru a sublinia particularitățile din spatele unui design atât de complex. În plus, suprafețele solide și liniile ascuțite contribuie la acest stil mai mult decât orice alte elemente. Cu toate acestea, există o regulă care se referă la toate: păstrează-le laconice și ultramoderne. Implică utilizarea celor mai noi materiale, forme geometrice și diverse surse de iluminare pentru a sublinia caracteristicile acestui stil. 

Previous post Debitare CNC de inalta calitate de la Atlasms
Next post Pot să montez o instalație electrică de unul singur?