Atunci când îți neglijezi vizitele de rutină la medicul stomatolog sau suferi de o formă de dentofobie, nu este exclus ca durerile de dinți să apară brusc și să nu te mai lase în pace. Cu siguranță nu este o situație care trebuie neglijată sau lăsată să treacă de la sine. Medicamentele calmante pot doar ameliora starea, ele nu rezolvă problema. Durerea poate avea numeroase cauze și dacă nu le tratezi cum trebuie, s-ar putea să devină extrem de sâcâitoare și să te trezești cum cauți dentist non stop la ore imposibile din noapte.
Ce să faci să scapi de frica de dentist?
Dentofobia sau frica de dentist poate avea numeroase surse. Ea poate fi de natură genetică, datorită unor experiențe traumatizante, datorită unei sensibilități exagerate pe care o ai la auzul anumitor sunete specifice etc.
În cazul în care nu este o situație foarte gravă și numai o terapie la un psiholog specialist te poate scăpa de ea, apelarea la un dentist potrivit te poate salva de temeri și rețineri. Cabinetele medicilor dentiști din zilele noastre sunt mult mai bine echipate cu tot ce ai nevoie pentru a te simți confortabil și a resimți cât mai puțină durere în timpul intervențiilor. Medicii stomatologi discută cu fiecare pacient tot ceea ce urmează să facă și care sunt variantele și soluțiile considerate cele mai potrivite, pentru a produce minimul de durere și disconfort.
Importanța sănătății dentare
Mersul la medicul dentist este o problemă de sănătate extrem de importantă, iar vizitele regulate te. Sănătatea dinților joacă un rol foarte important în alimentație și în sănătatea generală. Afecțiunile dentare lăsate netratate pot avea implicații la care nu te aștepți, de la banale dureri locale, până la dureri persistente de cap și articulații.
Dacă punem în balanță și faptul că o simplă carie lăsată netratată poate duce la infecții profunde, ce necesită în timp intervenții chirurgicale stomatologice foarte complexe, raportarea la medicul stomatolog trebuie să fie una mult mai rațională și mai controlată.
Astfel, dacă vrei să scapi de frica de dentist trebuie să te gândești la implicațiile faptului de a nu merge acolo, la posibilitatea de a avea mai mult de suferit și de plătit în viitor, pentru ceea ce nu a fost rezolvat la timp, la faptul că atitudinea și metodele au evoluat mult astfel încât să fie cât mai puțin dure și traumatizante.
Stomatologia pentru copii și frica de dentist
Lucrurile sunt valabile și în ceea ce privește stomatologia pentru copii. Datorită pregătirii specializate a unor dentiști, numiți pedodonți, copii pot ajunge să vină în cabinet cu plăcere și să privească intervențiile ca pe o experiență interesantă, din care au multe de învățat în ceea ce privește rolul dinților sănătoși și menținerea lor cât mai curată.
În cazul în care vreți să reveniți la normalitate în raporturile cu medicul specialist, vă așteptăm în cabinetele Omega Omnident. Stomatologii noștri au experiență medicală și pregătire psihologică pentru a vă face să vă simțiți cât mai relaxați și confortabil și a scăpa definitiv de frica de dentist!