Cele mai neașteptate produse vândute de Black Friday

În fiecare an, Black Friday vine cu surprize în ceea ce privește preferințele consumatorilor din toată țara. Dacă până acum aveam o idee generală referitoare la produsele care se cumpărau de obicei în această perioadă, anul 2021 a venit cu câteva date cel puțin interesante legat de ce au mai cumpărat românii de Black Friday.

Când este Black Friday România?

În România, fiecare magazin decide când vrea să organizeze campania de reduceri Black Friday. Totuși, pentru a nu se îndepărta prea mult de origine, evenimentul are loc în luna noiembrie și poate ține de la o zi și până la câteva săptămâni, în funcție de decizia fiecărui retailer.

Cu toate că fiecare comerciant decide pentru el, cele mai multe vânzări și agitație în ceea ce privește cumpărăturile online de Black Friday au loc în ziua în care se desfășoară campania la eMAG, cea mai mare platformă marketplace de la noi din țară.

Care sunt cele mai neașteptate produse vândute de Black Friday?

Anul 2021 a venit cu multe surprize legat de ceea ce s-a vândut cel mai bine în timpul campaniei de Black Friday.

Un zvon care a circulat în anul 2021 și a creat panică, cel conform căruia ar urma o pană majoră de curent în Europa, a determinat o vânzare record pentru generatoare electrice, care nu erau în sezonul de vârf al vânzărilor din perioadele obișnuite.

Tot în topul celor mai neașteptate produse vândute de Black Friday au fost puse la vânzare mii de kilograme de carne de porc, dar și o casă.

Anul 2021 a adus o creștere a vânzărilor și la produse din categoria aur și bijuterii, unul dintre retaileri înregistrând vânzări de 2,4 kilograme de aur și monede.

Sute de nopți de cazare și sute de servicii medicale au fost și ele pe lista cumpărătorilor de Black Friday anul trecut, ceea ce a reprezentat încă o surpriză pentru comercianți.

Care sunt cele mai cumpărate produse de Black Friday?

În centrul campaniilor de reduceri Black Friday rămân situate produsele clasice, de la care s-a pornit toată ideea evenimentului și care rămân în topul celor mai vândute în fiecare an:

  • smartphone-uri şi smartwatch-uri;
  • televizoare şi sisteme audio;
  • produse pentru casă şi îngrijirea locuinței;
  • electrocasnice mici;
  • produse din categoria de fashion;
  • produse de îngrijire personală;
  • băuturi alcoolice şi cafea;
  • jucării și articole pentru copii;
  • electrocasnice mari.

Indiferent dacă ești interesat de un produs clasic sau de un articol puțin mai deosebit, urmărește lista magazinelor participante la campania de Black Friday și cine știe, poate vei avea o surpriză și îl vei găsi într-o ofertă de nerefuzat.

Previous post Ce variante de creditare aleg antreprenorii români în anticiparea unei eventuale crize
Next post Ce ar fi petrecerile fără Candy bar București?