Diferența dintre plantele perene și bienale

Sursă foto: Unsplash.com

Dacă te gândești să-ți organizezi o grădină cu flori și plante, s-ar putea să fi auzit deja de termenii „anual”, „bienal” și „peren”. Acești termeni definesc durata de viață a diferitelor specii de plante, respectiv dacă acestea trăiesc mai mult sau mai puțin de un an. În mod evident, plantele anuale trăiesc un singur an, deci au un singur ciclu de înmulțire. Cu toate acestea, diferențe mult mai mari există între plantele bienale și perene, care trăiesc cel puțin doi ani.

Ce sunt plantele bienale?

Plantele bienale sunt plantele care trăiesc doi ani. De-a lungul acestei perioade, ele trec prin două stadii de viață: stadiul reproductiv, când are loc formarea semințelor și stadiul vegetativ, când din semințele formate, împrăștiate ulterior de către vânt sau insecte, vor apărea noi plante care vor înflori sau chiar face fructe. În primul an de viață, ele formează o tulpină scurtă, iar în al doilea an tulpina crește și va produce flori, semințe și fructe.

Așadar, înainte de a muri, plantele bienale trec prin două cicluri fiziologice de creștere. De obicei, plantele bienale nu înfloresc până în al doilea an de viață, dar există și specii care înfloresc chiar din primul an de viață dacă sunt plantate în perioada timpurie a primăverii sau chiar undeva pe la sfârșitul iernii, când umezeala solului este semnificativ mai mică. Totuși, adevărata lor splendoare se manifestă în al doilea an de viață.

Ce sunt plantele perene?

Când vine vorba de flori perene, ar trebui să știi că puține alte tipuri de flori se ridică la frumusețea acestora. În mod normal, plantele perene sunt „de lungă durată”, adică înfloresc în fiecare an, de obicei într-un singur anotimp. De altfel, plantele perene înfloresc în mod regulat și nu este nevoie să fie plantate în fiecare an sau o dată la doi ani, cum este cazul plantelor anuale, respectiv bienale. Datorită structurilor de rezistență, reușesc să facă față iernii.

În aceeași măsură, diferitele specii de plante perene de grădină nu au nevoie de întreținere minuțioasă sau solicitantă pentru a înflori și răsări. Multe dintre ele pot prospera pe cont propriu, deoarece sunt foarte puțin pretențioase și, în mod normal, au nevoie doar de apă și lumina soarelui, pentru a putea realiza fotosinteză. Plantele perene rezistă frigului datorită faptului că, de obicei, se înmulțesc prin structuri subterane: bulbi, rizomi, tuberculi și rizoizi.

Deși plantele perene tind să coste ceva mai mult decât celelalte tipuri, ele reprezintă o investiție bună pe termen lung deoarece, după cum am zis, răsar în fiecare an. Mai mult decât atât, cele mai multe specii de plante perene, disponibile și pe jardina.eu, sunt disponibile în foarte multe culori, cu corole de-a dreptul impresionante, menite să-ți înfrumusețeze grădina și să o transforme într-o oază multicoloră.

De asemenea, cele mai multe plante perene nu necesită să fie udate periodic pentru a le asigura regimul hidric. Bineînțeles, asta atât timp nu există deficit de ploaie. Astfel, nu va fi nevoie să-ți faci griji din acest punct de vedere. Mai mult decât atât, plantele perene oferă avantajul suplimentar de a crea un habitat optim insectelor polenizatoare care vor asigura perpetuarea acestora și în alte zone naturale.

Previous post 5 idei de amenajare pentru o casă veselă
Next post Tipuri de vita de vie