DSU atrage atenția asupra unei știri false distribuite pe rețelele de socializare, potrivit căreia deasupra României va ajunge mâine un “nor toxic cu metale grele”, din cauza bombardamentelor din Ucraina.

dsu-atrage-atentia-asupra-unei-stiri-false-distribuite-pe-retelele-de-socializare,-potrivit-careia-deasupra-romaniei-va-ajunge-maine-un-“nor-toxic-cu-metale-grele”,-din-cauza-bombardamentelor-din-ucraina.

“Ca urmare a răspândirii pe canalul WhatsApp a unui mesaj prin care se prezintă că mâine, pe teritoriul României va fi prezent un nor toxic care ar conține sulf, plumb și alte metale grele, format în urma bombardamentelor din Ucraina, vă informăm că informațiile prezentate sunt false și se înscriu în spectrul informațiilor de tip FAKE NEWS”, transmite DSU printr-un comunicat de presă.

Conform datelor furnizate de CAMS (Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus), pe parcursul zilei de astăzi și mâine, deasupra României, concentrațiile de monoxid de carbon nu vor avea valori ridicate, mai adaugă autoritățile.

Ministerul Mediului precizează că în contextul Codului Galben de vânt în vigoare în țară, “s-a constatat fenomenul de resuspensie a particulelor de praf atmosferic depuse pe sol, antrenate de rafalele de vânt”, adăugând că niciun alt indicator măsurat (monoxid de carbon, dioxid de sulf, dioxid de azot, ozon etc.) nu prezintă creșteri semnificative, nicăieri pe teritoriul României.

“Respingem ferm orice speculație care exprimă un raport de cauzalitate între fenomenul descris mai sus și poluarea produsă în zona de conflict militar din Ucraina”, conchide ministerul.

Și Administrația Națională de Meteorologie a emis o analiză cu privire la concentraţia de monoxid de carbon în România, în care precizează că nu vor fi înregistrate valori ridicate ale concentraţiilor de monoxid de carbon.

Sursa stire biziday.ro