Primul turneu RTP din 2020 se va desfăşura pe 7 iunie. RTP 1000 Open are premii totale de 10,000 lei

Pauza a luat sfâşit. Sezonul RTP 2020 debutează pe 7 iunie la Bucureşti, cu turneul RTP 1000 Open, competiţie dotată cu premii totale de 10,000 lei.

De azi se pot face înscrieri la turneul RTP 1000 Open, turneu deschis tuturor jucătorilor indiferent de nivelul de joc.

Înscrierile se fac până cel târziu pe 4 iunie 2020, ora 23,00, fie prin email la office@tenispremium.ro , sau Telefon: 0721059141, sau prin intermediul contului de jucător de pe site-ul official RTP. Tragerea la sorţi se va face pe 5 iunie la ora 19.00, prin trasmisie video live pe pagina de Facebook a Romanian Tenis Premium.

Taxa de participare s-a redus de la 200 la 180 lei, iar 99 de jucători, graţie participării la turneele din 2019, vor avea o reducere de 20 lei fiecare. În plus premiile în bani se asigură încă din primul tur.

Turneul RTP 1000 OPEN  din 7 iunie se va desfăşura doar cu proba de simplu masculin, tablou de maxim 64 jucători. 

În primul tur şi în finală, sistemul de joc va fi în sistem clasic, două seturi din trei, cu avantaj la 40-40 şi tie-break la 6-6. Din turul doi şi până în semifinale inclusiv, pentru a putea termina turneul în aceeaşi zi, seturile se scurtează până la scorul de 4-3, două din trei, fără avantaj la 40-40.

Jucătorii care pierd în primul tur pleacă acasă cu 100 de puncte RTP, un premiu în valoare de 30 lei, un voucher RTP în valoare de 30 lei şi un Voucher Wilson.

RTP asigură arbitru pentru fiecare meci, plus mingi de joc. Fiecare jucător primeşte apă, banană şi un baton energizant pentru fiecare meci jucat. Toţi jucătorii primesc premii în bani, inclusiv cei care prierd în primul tur.

Ca şi regulă nou, din cauza coronavirusului, jucătorii nu se vor saluta, nu se vor atinge, nu vor saluta arbitrul. Vor avea la dispoziţie dezinfectant de mâini şi pe teren vor fi doar jucătorii şi arbitrul de scaun.

Date plată taxă participare turneu RTP, prin transfer bancar în contul SC PR MEDIA RTP SRL, deschis la Banca Transilvania: RO42BTRLRONCRT0433550101

Beneficiar: SC PR MEDIA RTP SRL

La detalii plată se va trece: Taxă turneu RTP 1000

Taxa de participare este de 180 lei în proba de simplu masculin.

Nu rata şansa de a te bucura de cel mai mare turneu de tenis de câmp, rezervat jucătorilor amatori din România.

Fă-ţi cont de jucător în circuitul RTP. Contul este gratuit.

Previous post Măsură fără precedent la AJF Teleorman! Echipele sunt retrogradate fără să joace! FRF a decis ca din Liga 2 și Liga 3 să nu retrogradeze nimeni, dar AJF Teleorman vrea să facă altfel la Liga 4!
Next post Recomandarea noastra: Dr. Radu Elisei – Medic specialist chirurg