SUA. Mai mulți epidemiologi susțin că raportarea cazurilor de Covid nu mai este relevantă pentru a lua măsuri de control al pandemiei, deoarece Omicron provoacă forme ușoare. Arată că mai importante sunt spitalizările și decesele.

sua-mai-multi-epidemiologi-sustin-ca-raportarea-cazurilor-de-covid-nu-mai-este-relevanta-pentru-a-lua-masuri-de-control-al-pandemiei,-deoarece-omicron-provoaca-forme-usoare-arata-ca-mai-importante-sunt-spitalizarile-si-decesele.

“Numărul de infectări nu mai reflectă ce reflecta odată, nu mai este corelat cu numărul celor care ajung în spital“, a spus dr. Monica Gandhi, specialist și profesor de medicină la Universitatea din California. Statele Unite au raportat joi peste 580 de mii de noi cazuri, cele mai multe de la începutul pandemiei. Totuși, în ultimele două săptămâni, bilanțul infectărilor a crescut cu 181%, cel al internărilor în spital cu 19%, iar cel al deceselor a scăzut cu 5%.

“Se pare că sunt două motive pentru care Omicron este mai puțin virulent: în decembrie 2021, la nivel de populație avem o imunitate mult mai mare și avem cinci studii care ne arată că noua variantă nu afectează atât de mult plămânii“, a adăugat Gandhi. Ea propune o abordare similară cu cea în cazul gripei – raportarea spitalizărilor și deceselor, nu și a cazurilor: “Odată ce coronavirusul ajunge endemic, nu poți urmări niciodată toate cazurile. În schimb, urmărim ce provoacă boala“.

O astfel de abordare a fost adoptată de autoritățile sanitare din provincia canadiană Noua Scoție. “Pentru majoritatea oamenilor, boala va fi ușoară. Acum trebuie să ne concentrăm pe grupurile vulnerabile“, a spus dr. Robert Strang.

Totuși, în SUA sunt în continuare regiuni în care unitățile medicale sunt copleșite, din cauza persoanelor nevaccinate. În Maryland, de exemplu, cel puțin șase spitale mari au implementat un model de lucru pentru situații de urgență, după ce numărul internărilor a crescut cu 50%. Tocmai din acest motiv, epidemiologi precum Justin Lessler (Universitatea din Carolina de Nord) consideră că bilanțul de infectări este încă important. Mara Aspinali (Universitatea de stat din Arizona) a subliniat că bilanțul influențează maniera de reacție a publicului față de gestionarea pandemiei.

Sursa: The Guardian.

Sursa foto: Wirestock | Dreamstime.

Sursa stire biziday.ro